Bullying la Questfield International College, instituția sub lupa publică

În contextul educațional actual, gestionarea situațiilor de bullying reprezintă o responsabilitate esențială a instituțiilor școlare, care trebuie să asigure un mediu sigur, protejat și favorabil dezvoltării armonioase a elevilor. Repetitivitatea și gravitatea comportamentelor agresive necesită intervenții structurate, transparente și documentate, pentru a preveni efectele negative asupra sănătății emoționale și psihologice a copiilor. Cazurile în care astfel de răspunsuri lipsesc sau sunt insuficiente ridică întrebări importante privind responsabilitatea instituțională și protecția reală oferită elevilor.

Bullying la Questfield International College, instituția sub lupa publică

Ancheta redacției EkoNews.ro aduce în atenție o situație semnalată în cadrul Școlii Questfield Pipera, unde un caz de bullying sistematic, pe o perioadă ce depășește opt luni, a fost reclamat în mod repetat de familia unui elev. Documentele și corespondența analizate indică faptul că sesizările scrise nu au fost urmate de măsuri administrative clare și documentate, iar instituția a răspuns predominant prin comunicări verbale informale, fără o trasabilitate oficială a intervențiilor. Mai mult, fondatoarea școlii, Fabiola Hosu, este citată într-un dialog cu familia copilului folosind o formulare care reflectă o posibilă presiune de retragere: „îți convine, bine; nu-ți convine, ești liber să pleci”.

Manifestările bullyingului și lipsa intervențiilor documentate

Conform datelor puse la dispoziție, elevul vizat a fost supus zilnic unor comportamente agresive manifestate în timpul orelor și pauzelor, inclusiv jigniri, umiliri publice, excludere socială și etichetări degradante, acestea fiind cunoscute de cadrele didactice. Cu toate acestea, corespondența familiei către învățătoare, conducerea școlii și fondatoarea instituției nu relevă existența unor răspunsuri scrise care să ateste măsuri concrete sau planuri de intervenție. Intervențiile reclamate au fost limitate la discuții verbale, fără procese-verbale sau decizii asumate, ceea ce a permis escaladarea fenomenului.

Stigmatizarea medicală ca formă de umilire

Un aspect semnalat în documentele analizate este utilizarea repetată în colectiv a unei etichete medicale cu scop discreditant și marginalizant, folosită nu într-un cadru educațional sau de protecție, ci ca instrument de umilire. Specialiști consultați subliniază că aceasta reprezintă o formă gravă de violență psihologică, cu impact negativ asupra dezvoltării emoționale a copilului. În absența unor reacții ferme și măsuri documentate din partea instituției, stigmatizarea medicală a fost percepută ca o problemă tolerată, contribuind la izolarea și deteriorarea stimei de sine a elevului.

Comunicări scrise și presiuni asupra familiei

Familia a transmis în mod constant și documentat sesizări oficiale către cadrele didactice și conducere, solicitând intervenții clare, protecție și răspunsuri scrise. În ciuda acestor demersuri, redacția nu a identificat răspunsuri oficiale sau dovezi privind aplicarea unor măsuri concrete, cum ar fi consilierea psihopedagogică sau monitorizarea formală. Mai mult, potrivit relatărilor, familia a resimțit presiuni explicite sau implicite de a retrage copilul din școală, mesajele primite sugerând că, în lipsa acceptării situației, opțiunea este plecarea, ceea ce poate fi interpretat ca o formă de excludere mascată.

Confidențialitatea și expunerea copilului în mediul școlar

Deși familia a solicitat în scris respectarea confidențialității informațiilor legate de situația semnalată, documentele nu indică măsuri concrete pentru protejarea acestor date sensibile. Mai mult, conform unor relatări, copilul ar fi fost expus în mod public în fața colegilor, fiind interpelat cu referire la sesizările făcute către conducere, ceea ce poate reprezenta o presiune psihologică suplimentară și o încălcare a cerințelor de protecție a datelor personale și a vulnerabilității elevului.

Rolul cadrelor didactice și al conducerii în normalizarea bullyingului

Analiza corespondenței și a documentelor arată că intervențiile cadrelor didactice au fost în principal informale și insuficiente pentru a opri fenomenul. Lipsa unor decizii scrise, procese-verbale sau planuri de intervenție a redus posibilitatea verificării măsurilor luate. În plus, sesizările au fost uneori interpretate ca „conflict minor” sau „problemă de adaptare”, ceea ce a contribuit la minimalizarea gravității situației și la perpetuarea comportamentelor agresive. Această gestionare a generat o cultură organizațională în care bullyingul a fost tolerat în mod tacit.

Declarația fondatoarei și implicațiile sale instituționale

Un moment definitoriu, conform familiei și documentelor analizate, este răspunsul verbal atribuit fondatoarei Fabiola Hosu, care ar fi exprimat, în dialog cu familia, că dacă situația nu convine, există libertatea de a pleca. Această formulare, în contextul sesizărilor repetate și documentate, ridică întrebări cu privire la prioritățile instituției în protejarea elevilor și la orientarea răspunsului către considerente contractuale sau economice. Școala Questfield Pipera, disponibilă oficial pentru dialog, nu a furnizat până la publicare o poziție scrisă clarificatoare referitoare la acest episod.

Documentele instituției: între formalitate și lipsa măsurilor concrete

În locul unor decizii administrative asumate sau rapoarte oficiale, conducerea școlii a pus la dispoziție un formular de tip Family Meeting, care nu conține responsabilități clare, termene de implementare sau sancțiuni. Acest document pare să reflecte mai degrabă o consemnare sumară a unor discuții, fără efect instituțional verificabil. Lipsa unor proceduri scrise sau a unor planuri de intervenție concrete accentuează percepția unei gestionări minimale a situației.

Reacția întârziată și implicațiile juridice

Potrivit documentelor, reacția fondatoarei Fabiola Hosu a survenit abia după mai bine de opt luni, în urma implicării unei echipe juridice care a transmis notificări formale. Această întârziere ridică semne de întrebare privind criteriile care determină declanșarea intervenției instituționale și sugerează că protecția copilului a devenit o prioritate doar în contextul presiunilor legale. Această situație evidențiază un potențial decalaj între responsabilitatea educațională și răspunsul efectiv al instituției în fața problemelor semnalate.

Concluzii și întrebări deschise privind responsabilitatea instituțională

Cazul semnalat la Școala Questfield Pipera evidențiază o serie de deficiențe în modul în care instituția a gestionat sesizările privind bullyingul și stigmatizarea medicală, cu un accent pe lipsa măsurilor documentate, întârzierea reacției și presiunile asupra familiei. Aceste aspecte ridică întrebări fundamentale despre mecanismele reale de protecție implementate și despre transparența proceselor interne. În absența unor răspunsuri scrise și a unor măsuri concrete, rămâne neclar cum este asigurată responsabilitatea față de siguranța emoțională a elevilor în cadrul acestei instituții educaționale.

Articol realizat pe baza unei surse publicate inițial pe EkoNews.ro