Polonă 19 ca punct de întoarcere a lui Brâncuși: după Târgu Jiu, spre București

În contextul culturii românești moderne, legătura dintre Constantin Brâncuși, Arethia Tătărescu și Casa Tătărescu oferă o perspectivă esențială asupra modului în care arta, memoria și comunitatea se intersectează. Această conexiune transcende simpla biografie a artistului, evidențiind relația dintre un creator, o inițiativă civică și un spațiu care păstrează vie amintirea unei epoci și a unei moșteniri culturale. Povestea acestei triade ne permite să înțelegem cum sculptura modernă a lui Brâncuși a fost susținută și valorificată prin eforturi concertate, în care Casa Tătărescu devine un reper tangibil al acestei istorii.

Polonă 19 ca punct de întoarcere a lui Constantin Brâncuși: după Târgu Jiu, spre București

Constantin Brâncuși rămâne una dintre figurile fundamentale ale sculpturii moderne, a cărui operă s-a consolidat printr-un proces ce a legat copilăria sa în România, parcursul artistic european și revenirea simbolică acasă, la Târgu Jiu. În acest traseu, rolul Arethiei Tătărescu, președinta Ligii Naționale a Femeilor Gorjene, și al ucenicei lui Brâncuși, Milița Petrașcu, a fost hotărâtor pentru realizarea Ansamblului de la Târgu Jiu, iar Casa Tătărescu de pe Strada Polonă nr. 19 din București păstrează astăzi o mărturie materială a acestei legături, prin lucrări sculptate ce reflectă filiația artistică și culturală a momentului.

Arethia Tătărescu și infrastructura culturală a memoriei

Arethia Tătărescu, soția premierului interbelic Gheorghe Tătărescu, a fost o personalitate marcantă în viața culturală și socială a județului Gorj, conducând cu determinare Liga Națională a Femeilor Gorjene. Potrivit documentelor de epocă, inițiativa ei a fost crucială în demersul de a aduce un monument care să onoreze memoria eroilor din Primul Război Mondial în spațiul public al Târgu Jiului. Ea a înțeles importanța construirii unei infrastructuri culturale durabile, care să susțină nu doar un obiect artistic, ci un întreg proiect urban și social, ce avea să devină Calea Eroilor.

În acest cadru, implicarea Arethiei Tătărescu nu a fost doar simbolică, ci practică: strângerea de fonduri, coordonarea exproprierilor și negocierea cu autoritățile au fost elemente esențiale care au permis materializarea proiectului. Astfel, memoria nu a rămas un simplu discurs, ci s-a transformat într-un spațiu palpabil, cu o semnificație colectivă profundă.

Drumul spre Brâncuși: recomandarea Miliței Petrașcu și începutul unei colaborări

Legătura dintre Arethia Tătărescu și Constantin Brâncuși a fost mediată de Milița Petrașcu, ucenica sculptorului, care a jucat un rol de punte între inițiativele civice și artistul aflat deja pe scena internațională. Conform surselor consultate, propunerea de a realiza monumentul de la Târgu Jiu a fost adresată inițial Miliței Petrașcu, iar recomandarea acesteia a indicat pe Brâncuși drept cel mai potrivit artist pentru o lucrare care să depășească simpla reprezentare și să devină un limbaj al esenței.

Acceptarea proiectului de către Brâncuși a fost marcată de o bucurie sinceră a revenirii „acasă” și de refuzul de a primi o plată pentru lucrarea sa, transformând astfel proiectul într-un dar cultural și o responsabilitate comună între artist și comunitate.

Calea Eroilor și conturarea unui drum simbolic

Ansamblul de la Târgu Jiu depășește dimensiunea unui simplu monument pentru că a fost gândit ca o axă urbană și un traseu cu încărcătură ritualică și simbolică. În 1937, sprijinul guvernamental a fost concretizat prin alocarea a cinci milioane de lei pentru trasarea străzii Calea Eroilor, o linie dreaptă ce leagă malul Jiului de zona cazărmilor, traversând Grădina Publică. Liga Națională a Femeilor Gorjene a contribuit cu 750.000 de lei pentru plata exproprierilor necesare acestui proiect.

În această configurație urbanistică, Poarta Sărutului marchează intrarea, iar Coloana Recunoștinței, cunoscută și sub numele de Coloana Infinitului, încheie traseul cu o verticalitate repetitivă care simbolizează recunoștința fără sfârșit. În această logică, memoria eroilor devine un drum prin care comunitatea traversează și interacționează cu trecutul său.

Milița Petrașcu: puntea între Brâncuși și proiectele de memorie

Milița Petrașcu, ucenica lui Constantin Brâncuși, a fost o prezență esențială în procesul ce a făcut posibilă întâlnirea dintre artist și inițiativa civică condusă de Arethia Tătărescu. Implicată în proiecte cu încărcătură simbolică, precum mausoleul Ecaterina Teodoroiu, ea a reprezentat o continuitate artistică și o legătură practică între universul brâncușian și nevoile concrete ale comunității.

Astfel, Casa Tătărescu din București, pe Strada Polonă 19, păstrează o mărturie a acestei filiații prin lucrări sculptate de Milița Petrașcu, care nu sunt doar obiecte de mobilier, ci expresii ale unui limbaj al formei esențiale, în care ecourile învățăturilor lui Brâncuși se regăsesc în intimitatea unui spațiu domestic.

Casa Tătărescu: un reper al moștenirii culturale în București

Casa Tătărescu, situată pe Strada Polonă nr. 19, constituie o punte fizică și simbolică între Brâncuși, Arethia Tătărescu și Milița Petrașcu. Aici, elemente sculptate precum o bancă și un șemineu, realizate de ucenica lui Brâncuși, reflectă o continuitate a limbajului artistic și o prezență discretă a universului brâncușian în capitală.

Acest spațiu nu este doar o locuință, ci o parte a patrimoniului cultural care invită la o lectură profundă a modului în care arta modernă românească s-a construit prin rețele de relații și sprijin reciproc. În acest sens, Casa Tătărescu devine un capăt natural al traseului cultural care începe la Târgu Jiu și continuă în București, oferind o experiență de memorie intimă și plină de semnificații.

Ansamblul de la Târgu Jiu: cronologia și semnificația lucrărilor

• 1937: realizarea Poartei Sărutului, Aleea Scaunelor și Masa Tăcerii;
• 1938: turnarea și amplasarea Coloanei Infinitului;
• 27 octombrie 1938: inaugurarea ansamblului în prezența lui Constantin Brâncuși și a comunității locale.

Coloana Infinitului, cu o înălțime de 29,33 metri și o greutate de aproximativ 29 de tone, este susținută în interior de un ax metalic și este compusă din module romboidale din fontă alămită. Această structură tehnică susține simbolistica verticalității și a repetiției, transformând recunoștința într-o idee care nu se încheie.

Într-o lectură narativă, Masa Tăcerii inițiază parcursul printr-un gest de oprire și reflecție, Poarta Sărutului marchează trecerea într-un spațiu al memoriei, iar Coloana Infinitului închide traseul cu un simbol al continuității și al libertății formale.

Receptarea și consolidarea moștenirii lui Brâncuși în România

După perioada de contestare din epoca realismului socialist, când Constantin Brâncuși a fost marginalizat pentru presupusul său „formalism burghez”, opera sa a fost redescoperită și reevaluată în România. Expoziția personală organizată la București în 1956 și recunoașterea ca geniu național în 1964 au marcat începutul unei noi etape de valorizare care a permis și îngrijirea ansamblului de la Târgu Jiu, salvându-l de la deteriorare și posibila demolare.

Astfel, moștenirea lui Brâncuși a fost consolidată printr-un acord social și instituțional care a recunoscut importanța simbolică și artistică a operei sale pentru cultura română și universală.

Atelierul din Franța și testamentul artistic

În ultimii ani de viață, Constantin Brâncuși a adoptat cetățenia franceză, pe care a primit-o în 1952, și prin testamentul său din 1956 a lăsat statului francez conținutul atelierului său din Paris, cu obligația de a-l reconstrui și păstra intact. Această decizie reflectă o concepție despre atelier ca parte integrantă a operei, un spațiu în care sculpturile, lumina și ordinea formelor comunică o viziune artistică completă.

Expoziția de la Timișoara (2023–2024): o reîntâlnire a publicului cu Brâncuși

Expoziția „Brâncuși: surse românești și perspective universale”, organizată între 30 septembrie 2023 și 28 ianuarie 2024 la Muzeul Național de Artă Timișoara, a reprezentat un eveniment cultural de amploare, cu peste 100 de opere expuse, inclusiv sculpturi, fotografii și fragmente filmate. Curatoriată de Doina Lemny, expoziția a atras aproximativ 130.000 de vizitatori, demonstrând interesul continuu și puternic al publicului român pentru opera artistului.

Acest moment a reconfirmat faptul că Brâncuși nu este doar un nume din trecut, ci un creator al cărui limbaj rămâne viu și relevant, capabil să genereze dialog și reflecție în prezent.

2026 și aniversarea „Brâncuși 150”: un dialog global

În 2026, se vor împlini 150 de ani de la nașterea lui Constantin Brâncuși, marcând o serie de proiecte culturale internaționale simultane. Printre acestea se numără „Brâncuși 150”, un eveniment ce va avea loc în 21 de țări și pe șase continente, cu vernisaje programate pe 19 februarie, data consacrată ca Ziua Națională „Constantin Brâncuși”. Proiectul reunește lucrări de gravură tradițională realizate de 29 de artiști români contemporani și este organizat sub patronajul Ministerului Culturii, semnalând vitalitatea și actualitatea moștenirii brâncușiene.